Vocea era partea din ToRun cu cea mai mare distanță între ce putea face și cum era să o folosești. Această versiune închide cea mai mare parte din ea.
Ecranul ține pasul cu conversația
În timp ce vorbești, ecranul principal încetează să mai fie ecran principal. Salutul și scurtăturile se dau la o parte, iar ce ai spus și ce a răspuns asistentul apar pe măsură ce se întâmplă. Locurile, linkurile și fișierele găsite sosesc sub formă de carduri pe care le poți atinge, în poziția momentului în care au fost găsite — nu îngrămădite la final.
Întreaga sferă este acum butonul de vorbire, cu microfonul în centru. Oamenii ținteau o insignă mică și o rateau.
Tăcerea are o explicație
O căutare sau o interogare pe hartă poate dura multe secunde. Tăcerea aceea era înainte imposibil de deosebit de un apel căzut. Asistentul îți spune acum că a început și îți spune din nou dacă sarcina încă rulează.
Cuvintele tale, în limba ta
Vorbirea era transcrisă după limba interfeței, nu după cea vorbită. Dacă foloseai aplicația în engleză și vorbeai turcă, îți vedeai propriile fraze sosind traduse, în timp ce asistentul îți răspundea în turcă — o conversație, două limbi. Transcrierea urmează acum vorbitorul.
Microfonul în sine
Pe Android, apelurile captau sunetul printr-un traseu destinat dictării: fără anularea ecoului, fără control automat al nivelului. Pe difuzor, vocea asistentului se întorcea în microfon, iar vorbirea încet rămânea la fel de încet. Apelurile folosesc acum traseul construit pentru conversația cu mâinile libere — același comportament pe care aplicația l-a avut dintotdeauna pe iPhone.
Și după aceea
Un apel salvat spune acum ce a fost: fiecare rând poartă un semn de microfon, ora la care a fost rostit și modelul care l-a rostit, iar durata sesiunii este afișată o singură dată, la final. Se citește în ordinea în care s-a petrecut, ceea ce pare evident și înainte nu era adevărat.