Faci un videoclip poveste pentru un copil, trimiţi linkul bunicii lui, iar ea deschide o pagină care listează un player audio, apoi o imagine, apoi videoclipul, apoi trei blocuri de text — unul dintre ele începe cu „o mică vulpe curajoasă…” iar altul spune „3d-render”.
Acesta este inventarul execuţiei. Nu este ceea ce s-a făcut.
Videoclipul este esenţialul
O execuţie distribuită se deschide acum cu produsul ei. Dacă există un videoclip, aceasta este distribuirea: ilustraţia generată pe parcurs devine cadrul de copertă al videoclipului în loc de un al doilea element, iar naraţiunea nu este listată separat pentru că este în interiorul videoclipului pe care eşti pe cale să-l redai. Dacă nu există videoclip dar există un cântec, distribuirea este acel cântec cu coperta lui. O execuţie care a produs doar imagini continuă să arate fiecare imagine, pentru că acolo imaginile sunt produsul.
Textul trebuie să-şi merite locul. Piesa principală — povestea, raportul — rămâne. Fragmentele scurte nu, ceea ce elimină şi ecourile de prompt: nu au fost niciodată conţinut, erau intrări, şi stăteau sub poveste părând a fi parte din ea.
Distribuirile vechi se repară singure
O distribuire este o captură, îngheţată la momentul creării ei, ceea ce face un link distribuit stabil. Dar asta înseamnă şi că distribuirile deja existente erau îngheţate în forma veche şi ar fi rămas aşa.
În loc de o migrare, o distribuire în forma veche este recunoscută la prima citire publică şi reconstruită o dată — verificată ca orice alt conţinut. Nimeni nu trebuie să distribuie din nou nimic, iar un link pe care cineva l-a trimis săptămâna trecută se deschide acum în noul mod.
Aceeaşi captură alimentează şi cardul de previzualizare a linkului şi turul, astfel încât ambele arată acum videoclipul acolo unde arătau înainte orice venea primul.